„Locuri de munca bine platite”, „joburi extraordinare bine remunerate”: Freelancer, Redactor, Consultant, Colaborator, Scriitor, Editor, Copyrighter. Lucreaza cu noi! Alatura-te unei comunitati de peste 200 de redactori care isi „castiga painea” luna de luna colaborand cu noi.

Redactor în domeniul Economie, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Management, Resurse Umane:
– experiență și/sau studii suplimentare în domeniile: Economie, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Management, Resurse Umane;
– readactare de articole de 300-600 cuvinte din sfera economică, bine documentate, în conformitate cu legislația în vigoare;
– articolele pot fi publicate și sub semnătură autorului;
– redactare de lucrări de licență / disertație master / grad didactic din domeniul științelor economice;
– coerentă în exprimare și respectare a deadline-urilor stabilite;

Redactor în domeniul Juridic / Drept / Administrație Publică:
– licențiat în Drept, Administrație Publică sau Științe Juridice la o facultate acreditată;
– bună stăpânire a limbii române;- abilități de documentare, cercetare și identificare a surselor bibliografice și de informare;
– analiză și prelucrare de texte juridice;- cunoștințe operare PC și MS Word;
– capacitate de a respectă termenele de predare;
– persoană sociabilă, comunicativă și capabilă să intretină și să dezvolte relațiile sociale;
– atenție, conștiinciozitate, responsabilitate, seriozitate, eficientă, răbdare, minuțiozitate;
– redactare pe comanda pentru orice lucrare de licență / disertație master / lucrare de grad didactic
Atribuții principale ale unui redactor în domeniul Juridic / Drept / Administrație Publică:
– propune spre publicare articole, cărți, lucrări și proiecte din domeniul juridic;
– prelucrează formă și conținutul textelor juridice ce urmează a fi predate clienților;
– analizează raționamentele juridice;
– analizează argumentarea și claritatea exprimării în funcție de temă.

Redactor Specialist în Marketing Online:
experiență în domeniul tehnicilor specifice marketingului de produse și servicii online ;

  • abilități de comunicare și gândire flexibilă;
  • cunoștințe de SEO, editare și administrare platforme web (WordPress);
  • cunoștințe de promovare în Social Media (Facebook, Twitter, Google+);
  • aptitudini de redactor online.

Redactor în domeniul Medicină, Asistență Medicală, Nutriție

  • cunoștințe/ noțiuni în domeniul sănătate/ medicină/ nutriție;
  • studii de specialitate în domeniile: asistență medicală, nutriție, BFT, kinetoterapie, medicină.

Redactor Articole

  • capacitatea de a redacta/ scrie articole inspirationale;
  • experienta in scrierea si editarea articolelor;
  • ne bazam pe lucrul in echipa si pe respectarea sarcinilor pentru fiecare membru al echipei

Redactor specializat in Psihologie

  • studii superioare in domeniul psihologie, sociologie si/ sau asistenta sociala;
  • rezultate academice si responsabilitate;
  • pasionat de psihologie;
  • orientare catre rezultate ;
  • cunostinte de lucru PC;
  • familiarizat cu normele academice de redactare.

Redactor de Carte

  • cunoastere foarte buna a limbii romana (si/sau germana si/sau engleza si/sau franceza);
  • studii superioare;
  • usurinta in exprimarea scrisa si orala;
  • buna cunoasterea a programului Microsoft Word;
  • exprimare clara si coerenta; – program de lucru flexibil orientat pe termenul de predare si nu pe prezenta zilnica.

Redactor Colaborator Limba Engleza, Franceza, Spaniola, Germana

  • stapanesti la perfectie limba Engleza, Franceza, Spaniola, Germana astfel incat sa poti face traduceri in limba Engleza, Franceza, Spaniola, Germana SI/ SAU traducator de limba Engleza, Franceza, Spaniola, Germana;
  • pasiune pentru traducere si dorinta de perfectionare, pasionat/a de limba germana;- minima experienta de redactare si editare text;
  • absolvent/a a unei facultati cu profil umanist(Limbi Străine, Jurnalism, Comunicare, Litere, Psihologie, Filosofie), stiinte economice sau drept/ stiinte juridice.
  • Creator de Conținut – Copywriter
  • ambițios, comunicativ, creativ și inovativ;
  • comunicare excelența în limba romana și engleza;
  • familiarizat cu mediul online și social media, marketing online și copywriting;
  • la curent cu noutățile din online și social media;
  • responsabilitate, disciplina, corectitudine și seriozitate;
  • flexibilitate și abilitatea de a se adapta termenelor de predare;
  • capacitate de prioritizare a sarcinilor, de organizare a timpului de lucru;
    Descrierea jobului Creator de conținut – Copywriter:
  • redactarea conținutului și promovarea lui în mediul online & social media;
  • administrarea conturilor social media;
  • scrie conținut pentru blog, newsletter, articole, interviuri, editoriale, comunicate de presa, ghiduri cu respectarea principiilor SEO;
  • ușurință în utilizarea unui sistem de administrare a conținutului (în engleza Content Management System, CMS) WordPress, Joomla, Drupal și aplicații de tip Office, Google Drive, Gmail;
  • crează conținut strategic pentrtu campanii de PR

Scopul nostru este simplu : facilităm legătură dintre redactori și clienții beneficiari de servicii la cele mai bune prețuri de pe piață. Clienții noștri, abilitățile dumneavoastră!
Dacă aveți o pasiune pentru scris sau zona dvs de expertiză se întrepătrunde cu redactarea de text, lucrări la comandă sau referate , alăturându-va echipei noastre veți găși o multitudine de locuri de muncă independente bazate pe scris și redactare de conținut de tip text și o sursă sigură pentru un venit generos și stabil.


În cazul în care doriți să lucrați cu liderii în redactarea de texte online, atunci acest site este pentru dumneavoastră. Noi vom găși clienții și ne ocupăm de marketing iar tot ceea ce trebuie dvs să faceți este să scrieți/ redactați.  Trebuie doar să scrieți și veți primi plăti pentru textele redactate de dvs.


Credem că redactorii noștri nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la nimic altceva decât scrisul lor. De aceea, avem grijă de întregul procesul de marketing pentru ține – tot ce trebuie să faci este să alegi comenzile pe care le dorești , să le redactezi și să primești bani pentru muncă intelectuală depusă.  Ne place să fie simplu și profitabil pentru fiecare dintre noi!

Despre Noi: Suntem specializați în recrutarea de redactori, scriitori, consultanți, colaboratori și freelanceri cu experiență în cercetare și redactare academică; oferind clienților asistență pentru redactarea unui eseu, referat, lucrare de licență, dizertație de master, curs, studiu de caz sau orice tip de proiect.
Avem o echipa dedicată de redactori de înalta calificare, disponibili pe tot parcursul anului. Ne propunem să satisfacem fiecare client prin atingerea celor mai ridicate exigențe academice, la cele mai bune prețuri de pe piață.
Producem lucrări academice ( licență, diplomă, master, doctorat ) coerente, de calitate, livrate la termen, având un limbaj academic și ne mândrim cu un serviciu de asistență pentru clienți prompt, calificat și un program de lucru flexibil.

Viziunea noastră este cea de a oferi clienților noștri servicii personalizate de înalta calitate, caracterizate prin profesionalism și excelență.
Noi nu facem compromisuri cu privire la calitate, și, prin urmare, așteptăm că redactorii noștri să urmeze exemplul. Lucrează cu noi! Alătură-te unei comunități bine închegate de redactori.

Suntem o piata online de continut text – content marketplace.

Este adevărat că lumea freelancerilor a crescut exponențial în ultimii ani, datorită dezvoltării tehnologiei și accesibilității la internet. Acest lucru a permis oamenilor să își ofere serviciile și expertiza într-un mod mai ușor și mai convenabil, în timp ce oferă oportunități de lucru flexibile și independente.

Astfel, freelancerii și consultanții pot oferi o gamă largă de servicii și expertiză în diferite domenii, cum ar fi redactarea, consultanța, analiza, corectura, traducerea și multe altele. De exemplu, un redactor poate ajuta la scrierea de conținut de calitate pentru site-uri web sau blog-uri, în timp ce un consultant poate oferi soluții de afaceri personalizate pentru companii.

Pe de altă parte, în ceea ce privește presa și jurnalismul, există multe roluri diferite în care freelancerii pot contribui, inclusiv ca jurnalisti, reporteri, editorialiști sau analiști. Aceștia pot acoperi subiecte diverse, de la știri și politică la cultură și sport.

În general, freelancerii și consultanții sunt văzuți ca o resursă valoroasă pentru business-uri, organizații și indivizi care au nevoie de ajutor într-un anumit domeniu. Aceștia pot aduce o expertiză deosebită, o abordare proaspătă și o flexibilitate în soluționarea problemelor și îndeplinirea obiectivelor.

Este adevărat că lumea freelancerilor crește în mod exponențial, iar acest lucru se datorează în mare măsură evoluției tehnologiei și a comunicării online. Din ce în ce mai multe afaceri online și offline au nevoie de servicii de redactare, consultanță și colaborare în diverse domenii, cum ar fi jurnalism, publicistică, redactare, istorie, literatură și multe altele.

Astfel, freelancerii devin din ce în ce mai importanți pentru aceste afaceri, oferind expertiză și servicii profesionale în domeniile lor de specialitate. Printre acești freelancers se numără redactori, consultanți, colaboratori, analiști, cronicari, critici, editorialiști, jurnaliști, pamfletari, polemiști, publiciști, reporteri, ziaristi, editori, biografi, comentatori, istorici, memorialiști, asistenți, copiști, corectori, referenți științifici, interpreți, tălmăcitori, tâlcuitori, prezentatori, editorialiști, adnotatori, glosatori, nuveliști, scoliști, freelanceri, consultanți, colaboratori, scriitori și copyrighteri.

Acești freelancers oferă servicii personalizate și de calitate, care pot ajuta afacerile să își îmbunătățească imaginea, să atragă noi clienți și să își crească veniturile. De asemenea, oferă soluții creative și inovatoare care ajută la rezolvarea problemelor și la creșterea performanței într-un mediu competitiv.