Elimină garantat orice element plagiat ce este descoperit în cadrul conținutului unei lucrări de licență, diplomă, dizertatie master, grad sau doctorat chiar si in anul 2023!

Fie că plagiatul are o pondere de doar 1 % sau chiar de 99 % în cadrul lucrării de licență, diplomă, dizertatie, grad, prin metode inovative, specifice activitățîi redacționale, reușim să îți oferim lucrarea originală de care ai nevoie pentru a obține un rezultat deosebit la examenul de absolvire.

De ce apare plagiatul ?
– De cele mai multe ori din cauza lipsei de timp, lipsă ce îi determină pe tot mai mulți să apeleze la diverse surse de „inspirație”, fie din mediul online, fie din mediul academic;
– Din cauza lipsei de experiență în domeniul tehnicilor de citare, tehnici care folosite incomplet ori incorect pot determina apariția suspiciunii de plagiat – citarea surselor bibliografice, modul de realizare al bibliografiei aferente unei lucrări de licență, modul de folosirea parafrazării, ș.a.;
– Din cauza comoditățîi, care îi determină pe unii să încerce să își realizeze lucrarea de licenta prin preluarea masivă a informațiilor diverse ce sunt descoperite în mediul online, informațîi ce nu sunt însoțite și de citarea aferentă;
– Datorită imposibilitățîi identificării tuturor surselor bibliografice impuse în cadrul procesului de realizare al unei lucrări de licență , situație în care se optează pentru „variante ajutătoare” (cele mai multe din mediul on-line), variante ce cresc considerabil riscul apariției unei suspiciuni de plagiat (cu atât mai mult în cazul omiterii ori a unei slabe cunoașteri a sistemului de citare impus de instituția de învățământ superior în cadrul metodologiilor elaborate);
– Datorită tendinței unor absolvenți de a obține rezultate maxime fără a depune un efort pe măsură, în încercarea de a profită deseori de lipsa de atenție ori de dezinteresul cadrelor didactice;
– Din cauza unor exemple anterioare de plagiat din mediul academic, exemple împotriva cărora nu s-au luat măsurile corespunzătoare din timp, în acest fel propagându-se ideea că plagiatul poate fi uneori, în anumite situațîi, „trecut cu vederea”.

De ce să rișți o potențială acuzație de plagiat, când sistemul de eliminare a plagiatului este special conceput pentru a-ți oferi exact ajutorul de care ai nevoie?  Completează acum un formular de comandă și elimină stresul de pe agenda ta zilnică de activități !

Plagiat in lucrarea de licenta chiar si in 2023?