Teza de doctorat

Obţinerea tezei de doctorat are avantajele sale: de exemplu, vei avea posibilitatea sporită de a lucra în domeniul care te pasionează şi asigură un venit mai mare decât în mod obişnuit. Se poate realiza un doctorat în aproape fiecare domeniu inclusiv în cibernetică şi statistică, ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, fizică, magagement, sociologie şi multe altele şi fiecare are rolul şi avantajele sale proprii.

Teza de doctorat reflectă capacitatea doctorandului de a trata din punct de vedere ştiinţific o temă de cercetare, că acesta poate să extragă ideile principale, să identifice metodele de cercetare care se potrivesc cel mai bine, să urmărească logic obiectivele cercetării, să extragă concluzii bazate pe argumente valide şi să ofere soluţii proprii.

Etapele de realizare a tezei de doctorat

O teză de doctorat ar trebui să aibă între 200 şi 250 de pagini care să cuprindă şi anexele. Aceasta trebuie să fie compusă din introducerea în tema doctoratului, partea de fundamentare teoretică, dezvoltarea teoretică, concluzii şi propuneri, şi bibliografia.

Introducerea are scopul de a prezenta problematica abordată, importanta acesteia şi metodele de cercetare utilizate. În cadrul fundamentării teoretice se prezintă coerent aspectele cercetărilor anterioare din domeniul tezei, inclusiv metodele folosite, criteriile adoptate, modele teoretice şi altele.
Dezvoltarea teoretică reprezintă cea mai mare parte a lucrării, iar prin aceasta se formulează abilitatea doctorandului de a utiliza rezultatele cercetărilor şi de a emite o idee originală şi inovatoare.
Partea de concluzii a tezei de doctorat exprima concluziile prezentate într-o ordine logică împreună cu argumente şi se prezintă soluţii cu avantajele şi limitele acestora.
Propunerile făcute trebuie să fie reazabile şi concrete.
Bibliografia reprezintă înşirarea surselor şi lucrărilor folosite pentru realizarea tezei.
Orice materiale preluate trebuie să fie menţionate că surse pentru a evita plagiatul parţial sau total (fraudă intelectuală) şi este interzisă şi folosirea rezultatelor născocite ale cercetărilor.

Pe toată durata elaborării tezei de doctorat, trebuie ţinut minte obiectivul acesteia şi anume comunicarea unui mesaj ştiinţific într-un mod care trezeşte interes în domeniul respectiv. În acest aspect este importantă şi alegerea titlului care trebuie să reflecte conţinutul tezei, cât şi aspectele de noutate care o fac unică.

Copyright 2009 - 2015. LucrareLicenta.ro . Toate drepturile rezervate